Un israelian şi un turist, înjunghiaţi de un adolescent la Ierusalim

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 06-09-2023 22:59

Un israelian şi un turist, înjunghiaţi de un adolescent la Ierusalim

Un adolescent palestinian a rănit miercuri, cu un cuţit, un israelian şi un turist, în exteriorul Oraşului Vechi din Ierusalim, înainte de a fi arestat, au anunţat poliţia şi serviciile de urgenţă israeliene, informează AFP şi The Times of Israel, conform Agerpres.

"Un suspect a înjunghiat un civil lângă Poarta Jaffa din Ierusalim", a declarat poliţia într-un comunicat, dând publicităţii o imagine cu cuţitul pătat de sânge, folosit, potrivit poliţiei, în atac.

Adolescentul palestinian "a fost urmărit şi arestat de ofiţeri de poliţie", adaugă comunicatul.

Poliţia l-a identificat apoi pe suspect drept "un tânăr de 17 ani originar din Ierusalimul de Est", partea majoritar palestiniană a Oraşului Sfânt ocupat şi anexat de Israel.

Serviciile de urgenţă Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii în Israel, au anunţat că au acordat îngrijiri unui bărbat de circa 50 de ani, rănit cu armă albă, adăugând că acesta se află "într-o stare gravă, dar stabilă".

Ulterior, ele au informat că "un băiat de 17 ani, identificat drept turist", a primit îngrijiri şi a fost dus la un spital, "pentru o rană superficială minoră la stomac".

De la începutul anului, violenţele legate de conflictul israeliano-palestinian s-au înmulţit şi au dus la moartea a cel puţin 226 de palestinieni, 32 de israelieni, a unei ucrainence şi a unui italian, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor surse oficiale.

Acest bilanţ include, de partea palestiniană, combatanţi şi civili, iar de partea israeliană - majoritatea civili şi trei membri ai minorităţii arabe.