Trupa Diluvian Collapse din Timișoara a câștigat premiul cel mare Posada Rock 2023

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 08-09-2023 11:05

Trupa Diluvian Collapse din Timișoara a câștigat premiul cel mare Posada Rock 2023, în valoare de 10.000 de lei.

„Fără cuvinte. Suntem recunoscători tuturor celor implicați în Festivalul Posada Rock 2023. O echipă de oameni incredibili care reușesc în fiecare an să organizeze un eveniment inedit la care suntem mândri că am participat”, au transmis membri trupei.

Diluvian Collapse a luat naștere în 2018, urmare a proiectului Bleed Your Eyes. Este o trupă cu deathcore/metalcore cu elemente de slam și progressive. Membri ei sunt Bogdan Mureșan – vocal, Iulian Iacobici – chitară, Dragos Garofeanu – bass, Deian Nuță – chitară și Alexandru Drăguțoiu – tobe.

„Timișorenii de la DILUVIAN COLLAPSE sunt marii câștigători ai concursului dedicat trupelor underground la ediția din 2023 a Festivalului Posada Rock, desfășurat în perioada 1-3 septembrie la Câmpulung Muscel”, au transmis organizatorii festivalului.

Concursul a fost parte din proiectul Școala de rock Câmpulung, finanțat prin PNRR și co-finanțat de Primăria Câmpulung. Juriul a fost format din Cristi Gram, Lenți Chiriac, Andy Ionescu, Mihai Ilie, Vlad Bușcă, Bogdan Prundeanu, Denis Uță, Bogdan Trîmbaciu și Răzvan Brăileanu .

Diluvian Collapse susține, vineri, 8 septembrie, un concert la Nemesis Art Cub, din incinta Bastionului Theresia din Timișoara.