Cutremur în Maroc: numărul morților atinge cote înspăimântătoare

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 10-09-2023 04:01

Ministerul de Interne din Maroc a anunţat sâmbătă seara că 2.012 persoane au fost ucise şi 2.059 rănite, dintre care 1.404 sunt în stare critică, în urma cutremurului care a lovit, vineri seară târziu, zona Munţilor Atlas, relatează Reuters, citat de news.ro.

Cutremurul care s-a produs în jurul orei locale 23.00 a avut o magnitudine de moment de 6,8, dar s-a produs la o adâncime de numai 18,5 kilometri, ceea ce a făcut ca efectele sale să fie mai severe şi mai ample.

Supravieţuitorii îşi petrec noaptea în aer liber în Munţii Atlas, după ce seismul a distrus case şi sate întregi, având cel mai ucigător bilanţ din ultimele şase decenii.

Vecinii încă mai căutau supravieţuitori îngropaţi pe versanţi, unde casele din cărămidă de lut, piatră şi lemn brut au fost puse la pământ. Vechiul oraş istoric Marrakech a suferit, de asemenea, pagube importante.