Kim Jong Un a sosit marți în oraşul Khasan, din Rusia

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 13-09-2023 03:21

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a sosit marți dimineață devreme în orașul Khasan de la frontiera dintre Rusia şi Coreea de Nord, a informat miercuri postul de stat KCNA, scrie Rador.

Presedintele Kim a spus că prima sa vizită în Rusia în ultimii patru ani marchează o demonstrație clară a importanței relaţiei strategice dintre cele două țări, potrivit agenției de presă Yonhap.

Kim nu călătorește frecvent în străinătate, făcând doar șapte călătorii în afara țării sale și trecând de două ori granița intercoreeană în cei 12 ani de când se află la putere. Patru dintre aceste călătorii au fost în China, principalul aliat politic al Nordului.

„Vor avea loc negocieri între două delegații, iar după aceea, dacă va fi necesar, liderii își vor continua comunicarea într-un format individual”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.