Barbora Krejcikova, 13 WTA, a câştigat turneul WTA 500 de la San Diego, California

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 17-09-2023 08:14

Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova (13 WTA, favorită nr. 4) a câştigat, duminică, turneul WTA 500 de la San Diego (California), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari, după ce a învins-o în finală pe americanca Sofia Kenin (93 WTA) în trei seturi, 6-4, 2-6, 6-4, conform Agerpres.

Krejcikova s-a impus după o partidă de aproape trei ore, reuşind nu mai puţin de 11 aşi şi profitând de cele 8 duble greşeli ale americancei, Kenin izbutind doar trei aşi.

La 27 de ani, jucătoarea din Cehia obţine astfel al 7-lea titlu al carierei, al doilea în acest an după trofeul de la Dubai (WTA 1000) din februarie, câştigat în faţa polonezei Iga Swiatek, fostă nr. 1 mondial.

Kenin, fostă nr. 4 WTA şi câştigătoarea de la Australian Open din 2020, a disputat cea de-a 8-a sa finală în circuitul WTA, unde are cinci titluri câştigate, ultimul fiind obţinut în 2020 la Guangzhou (China).