Ion Țiriac, prima reacție după suspendarea Simonei Halep: Toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica

Autor: George Traicu
Publicat: 17-09-2023 17:07

Ion Țiriac a vorbit în premieră după suspendarea de 4 ani primită de Simona Halep. Omul de afaceri spune că are în continuare încredere în Simona Halep și se declară nemulțumit de faptul că tribunalul a întârziat foarte mult judecarea cazului.

„Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și de la început. Toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach...

Simona Halep nu a luat voluntar! Îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori. I-am pus mâna pe umăr și i-am zis că toți suntem alături de ea și să aibă puțin curaj.

Însă, cineva să-și bată joc de viața ei, de cariera uneia care a fost numărul unu... Sunt semne de întrebare. Eu sunt unul din cei 5-6 care au fost delegați să facem WADA în anii 90. Și cred că e un organism bun, dacă se ține de treaba bună, logică și normală. Eu am fost cel care a spus că chiar dacă un sportiv e ținut de trei cu gura deschisă și al patrulea îi bagă pe gât, tot e pozitiv!

Dar despre ce vorbim aici? Despre multe zile de tărăgănat. Cum să tărăgănezi viața unui om un an? Ori ești netrebnic, nu știi despre ce e vorba și lași pe alții, ori dacă nu e ceva suspect... De ce în ziua în care au descoperit, nu i-au spus «Stop! Ești suspect»? Și suspectul are voie să-și continue activitatea până când e declarat vinovat. Nu ești vinovat înainte să știi de ce”, a spus Ion Țiriac, potrivit digisport.ro.