Copil de 7 ani, cu sindrom Down, dispărut de acasă - A fost căutat inclusiv cu câini de urmă şi drone

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 18-09-2023 20:03

Un copil de şapte ani din localitatea Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, a dispărut, luni de acasă, în zona de deal din preajma locuinţei. Copilul, suferind de sindrom Down, a fost căutat de poliţişti, pompieri, jandarmi, salvamontişti şi localnici, inclusiv cu cîini de urmă şi drone. Minorul a fost găsit teafăr, la 400 de metri de locuinţă, într-o zonă cu vegetaţie deasă.

”La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au fost sesizaţi despre faptul că la aceeaşi dată, în jurul orei 15:30, Drăghici Robert Nicolae, de 7 ani, din localitatea Bengeşti-Ciocadia, a plecat în mod voluntar de la domiciliu. Minorul este diagnosticat cu sindromul Down”, a transmis, luni, IPJ Gorj.

Sursa citată a precizat că efective din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci, Serviciului Investigaţii Criminale, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi, pompieri, precum şi un câine de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic, au fost mobilizaţi pentru căutarea băiatului.

La căutări au participat şi lucrători din cadrul Salvamont Gorj, cu doi câini de urmă şi trei drone.

”În urmă cu câteva minute, acesta a fost depistat, teafăr, la aproximativ 400 de metri de locuinţă, într-o zonă cu vegetaţie densă”, a mai transmis sursa citată.