Elveţianca Marlen Reusser şi-a păstrat titlul de campioană europeană la contratimp

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-09-2023 18:34

Ciclista elveţiancă Marlen Reusser a câştigat al treilea titlu consecutiv de campioană europeană la contratimp, la Europenele pe şosea de la Drenthe (Olanda), scrie AFP, potrivit Agerpres.

Reusser, în vârstă de 32 de ani, a devansat-o pe britanica Anna Henderson cu 43 de secunde şi pe austriaca Christina Schweinberger cu 44 de secunde, pe un traseu de 29,5 kilometri.

Proba de contratimp masculin a fost programată imediat pe acelaşi traseu în cadrul Campionatelor Europene, competiţie organizată pentru prima dată în 2016.

Cursa feminină pe şosea va avea loc sâmbătă, iar cea masculină duminică.