Guvernul a suplimentat numărul maxim de posturi la DNA pentru EPPO

Autor: Radu Pop
Publicat: 21-09-2023 09:25
Actualizat: 21-09-2023 09:58

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care a fost suplimentat numărul maxim de posturi al DNA pentru Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, cu cinci posturi de ofițeri de poliție judiciară și un post de grefier.

Potrivit Ministerului Justiției, suplimentarea posturilor de poliție judiciară are rolul de a asigura buna desfășurare a anchetelor complexe, precum și a activității întregii structuri.

„Funcționarea optimă a organelor judiciare și înfăptuirea cu celeritate a actului de justiție sunt în avantajul justițiabilului”, transmite, joi, Ministerul Justiției.

MJ reamintește că în luna iulie a fost finalizată procedura de selecție a ultimilor trei procurori europeni delegați în România și numirea acestora de către Colegiul EPPO. România are, astfel, schema completă de 20 de procurori europeni delegați.