Belgia ia în considerare furnizarea de avioane de luptă F-16 către Ucraina

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 21-09-2023 10:26

Belgia are în vedere să furnizeze de avioane de luptă F-16 Ucrainei, a declarat premierul belgian Alexander De Croo, relatează joi Reuters.

Belgia îşi înlocuieşte avioanele F-16 cu avioane de luptă F-35, iar Ministerul Apărării a declarat înainte că avioanele F-16 sunt prea vechi pentru ca Ucraina să le poată folosi în luptă, deşi premierul De Croo a spus că acestea ar putea fi încă folosite, de exemplu, în pregătirea piloţilor, conform Agerpres.

"Am cerut Ministerului Apărării să analizeze ce utilitate ar putea avea F-16-urile noastre în Ucraina", a declarat De Croo miercuri pentru postul de televiziune belgian VRT, în marja Adunării Generale a ONU de la New York. "Trebuie să luăm în considerare toate opţiunile", a mai spus el.

Norvegia, Danemarca şi Ţările de Jos au declarat în ultimele luni că vor furniza Ucrainei avioane F-16 imediat ce forţele sale aeriene vor fi gata să le folosească.