Scandalul diplomatic ia amploare - India suspendă vizele pentru canadieni

Autor: George Traicu
Publicat: 21-09-2023 18:12

India a suspendat serviciile de acordare a vizelor pentru cetățenii canadieni, ca urmare a escaladării disputei diplomatice legate de uciderea unui lider religios pe teritoriul Canadei, potrivit BBC.

Furnizorul de servicii de viză BLS a postat un mesaj din partea misiunii Indiei, în care dă vina pe „motive operaționale" pentru întrerupere.

„Anunț important din partea misiunii indiene: Din motive operaționale, începând cu data de 21 septembrie 2023, serviciile de viză indiene au fost suspendate până la noi ordine", se arată în mesajul publicat joi pe site-ul companiei.

Tensiunile s-au amplificat săptămâna aceasta după ce Canada a declarat că investighează „acuzații credibile" care leagă India de uciderea liderului separatist. India a respins vehement acuzația, numind-o „absurdă".

Analiștii spun că relațiile dintre cele două țări, care au fost tensionate timp de luni de zile, sunt acum la cel mai scăzut nivel din toată istoria. Ministerul de Externe al Indiei a refuzat să comenteze subiectul.

Măsura vine la o zi după ce India a emis un avertisment prin care îi îndeamnă pe cetățenii săi care călătoresc sau locuiesc în Canada să „manifeste cea mai mare prudență", având în vedere „creșterea activităților anti-India și a violențelor motivate de ură și cu conotație politică în Canada".

Premierul canadian Justin Trudeau a spus luni că agențiile de informații investighează dacă „agenți ai guvernului Indiei" au fost implicați în uciderea lui Hardeep Singh Nijjar, un cetățean canadian.

Hardeep Singh Nijjar, în vârstă de 45 de ani, a fost împușcat mortal în fața unui templu sikh pe 18 iunie în Surrey, o suburbie a orașului Vancouver cu o populație sikh numeroasă. Nijjar a susținut o patrie sikh sub forma unui stat independent în India și a fost desemnat de indieni drept „terorist" în iulie 2020.