Doi soți sunt în stare critică după ce s-au intoxicat în beci de la mustul fermentat

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 21-09-2023 15:24

Un bărbat de 85 de ani și o femeie de 74 de ani sunt în stare critică, după ce s-au intoxicat cu bioxid de carbon provenit de la mustul fermentat. Incidentul a avut loc în orașul Tulcea, conform Mediafax.

Un echipaj SMURD și unul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit joi pentru scoaterea a două persoane căzute în beciul locuinței, în municipiul Tulcea,

Cele două persoane, un bărbat de 85 de ani și o femeie de 74 de ani, au fost extrase și predate echipajelor medicale.

Potrivit ISU Tulcea, ambele persoane se aflau în stare de inconștiență.

„În acest moment se efectuează manevre de resuscitare femeii, iar bărbatul a fost transportat la spital. Acesta respira, însă era inconștient”, transmite ISU Tulcea.

Pompierii recomandă prudenţă maximă pentru a evita cazurile de intoxicație cu bioxid de carbon, acumulat în beciurile proprii.

„Nu se permite intrarea în încăperi în care vinul fermentează, dacă nu există ventilație corespunzatoare. Dacă mergeți în astfel de încăperi, anunțați pe cineva, iar dacă suspectați că deja există o victimă, nu mergeți după ea pentru că vă expuneți pericolului. Indicat este să apelați după ajutor, sunând la 112. Mai mult, sunt susceptibili de a se intoxica în beciurile unde fermentează vinul, cei cu probleme respiratorii și cardiace”, potrivit ISU Tulcea.