Ana Bogdan, victorioasă la Parma, a urcat zece locuri. Sorana Cîrstea, jucătoarea română cel mai bine clasată

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 25-09-2023 09:51


Jucătoarea Ana Bogdan, care a câştigat turneul de la Parma, a urcat 10 locuri în clasamentul WTA şi se află pe poziţia 61, cu 992 de puncte, potrivit news.ro.

Sorana Cîrstea este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA, ea aflându-se pe locul 26, în coborâre o poziţie, cu 1760 puncte.

Irina Begu a coborât cinci locuri şi este pe 66, cu 948 puncte.

Jaqueline Cristian a urcat patru locuri şi este pe 103, cu 674 puncte.

Miriam Bulgaru a coborât un loc, fiind pe 184, cu 406 puncte.

În Top 200 se mai află Gabriela Ruse, pe 185 (menţinere), cu 399 puncte, şi Irina Bara, pe locul 193 (coborâre 4 locuri), cu 385 puncte.

Suspendată patru ani pentru dopaj, Simona Halep nu mai figurează în clasamentul WTA.

Lider al clasamentului WTA este belarusa Arina Sabalenka, cu 9266 puncte, urmată de Iga Swiatek, care are 8195 puncte.

Pe locul trei se află Coco Gauff, cu 6165 puncte.