Ucrainenii lovesc puternic în Lugansk - Un depozit de muniții a fost distrus

Autor: George Traicu
Publicat: 25-09-2023 20:41

O explozie puternică s-a produs luni pe locul unei fabrici din regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, ocupată de ruşi, relatează dpa, potrivit Agerpres.


Un depozit de muniţii rusesc a fost detonat într-o zonă industrială din oraşul Sorokîne, a anunţat pe Telegram şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Lugansk, Artem Lisohor.

Oraşul Sorokîne, cunoscut sub numele de Krasnodon în perioada sovietică, se află la peste 100 de kilometri în spatele liniei frontului şi la doar circa 10 kilometri de graniţa cu Rusia.

Mai multe înregistrări video publicate online arată nori de fum deasupra oraşului şi explozii asemănătoare detonărilor de muniţie. Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.