Nicolae Stanciu a marcat pentru Damac, în Cupa Regelui

Autor: George Traicu
Publicat: 25-09-2023 23:35

Căpitanul naţionalei de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a marcat un gol pentru echipa saudită Damac FC, care s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Regelui, după ce a învins formaţia Al-Qaisumah cus corul de 2-1.


Stanciu a deschis scorul din lovitură liberă în min. 31, iar Assan Ceesay a majorat diferenţa pentru echipa antrenată de Cosmin Contra (73). Golul învinşilor a fost un autogol al lui Sultan Faqihi (77).

În alt meci, Al-Nassr a surclasat-o pe Ohod cu 5-1, prin golurile înscrise de Sadio Mane (16 - penalty), Seko Fofana (62), Anderson Talisca (73), Ayman Yahya (81) şi Meshari Al-Nemer (86).