Băncile nu au participat la sesiunile de oferte necompetitive pentru licitațiile de luni

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 26-09-2023 17:33

Băncile nu au participat marţi la sesiunile de oferte necompetitive aferente licitaţiilor de luni, când Ministerul Finanţelor (MF)a împrumutat 1,87 miliarde de lei prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).

Ministerul a împrumutat 1,147 miliarde lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 121 de luni şi un randament mediu de 6,90% pe an, precum şi 728,5 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 44 de luni, la un randament mediu de 6,49% pe an, conform Agerpres.

Marţi erau programate licitaţii suplimentare prin care statul voia să atragă câte 105 de milioane de lei la randamentele stabilite luni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 855 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,855 miliarde de lei, este cu 1,61 miliarde lei mai mare faţă de cea care a fost programată în august, de 5,245 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.