Evacuați cu noaptea în cap - Incendiu violent într-un bloc, toți locatarii au fost scoși de pompieri în stradă

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 29-09-2023 07:32

Un incendiu a izbucnit vineri dimineața într-un apartament dintr-un bloc din Târgoviște. Locatarii au fost evacuați.

ISU Dâmbovița a fost solicitat, în jurul orei 6.10, să intervină la un incendiu produs la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc din Târgoviște, transmite Mediafax.

La fața locului au ajuns pompierii cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară de salvare de la înălțime și o ambulantă SAJ.

La momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat în interiorul apartamentului.

Concomitent cu acțiunile desfășurate pentru localizarea și lichidarea incendiului, au fost evacuați locatarii din bloc.

Incendiul a fost lichidat, iar pompierii acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului.

Nu au fost înregistrate victime.