Americanii intervin în Balcani și îi amenință pe sârbi: 'Să-şi retragă trupele' desfăşurate la graniţa cu Kosovo

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 29-09-2023 22:21

Americanii intervin în Balcani și îi amenință pe sârbi: 'Să-şi retragă trupele' desfăşurate la graniţa cu Kosovo

Statele Unite cer "Serbiei să-şi retragă trupele" desfăşurate la graniţa cu Kosovo, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, relatează AFP, informează Agerpres.

"Asistăm la o importantă desfăşurare militară sârbă de-a lungul graniţei cu Kosovo", inclusiv desfăşurarea "fără precedent" de artilerie, tancuri şi unităţi de infanterie, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, John Kirby.

NATO a transmis vineri într-un comunicat că "a autorizat forţe suplimentare pentru a aborda situaţia actuală" din Kosovo, potrivit Reuters. NATO nu a specificat deocamdată despre câte forţe suplimentare este vorba şi nici din ce ţări provin ele.

Context

O luptă între poliţie şi sârbi înarmaţi ascunşi într-o mănăstire a transformat în urmă cu câteva zile un sat liniştit din nordul Kosovo într-o zonă de război.

Kosovo, care şi-a declarat independenţa faţă de Serbia în 2008, după o revoltă de gherilă şi intervenţia NATO din 1999, acuză Serbia că îi înarmează şi îi sprijină pe luptătorii sârbi.