Incident în Ploiești: Cinci copii vandalizează mașina unui livrator din cauza unei comenzi neachitate

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 30-09-2023 13:49

Cinci copii cu vârste între 13 și 16 ani, din Ploiești, județul Prahova, au fost amendați pentru că au spart luneta unei mașini a unui livrator căruia nu au vrut să îi plătească comanda.

Polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 48 de ani despre un conflict verbal pe care l-a avut o persoană, în timp ce se afla pe strada Fabricilor, fiindu-i spartă luneta autoturismului personal, conform mediafax.

Polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, în calitate de livrator de comenzi, s-a deplasat pe strada Fabricilor, din Ploiești, pentru a livra o comandă. S-a întâlnit cu cinci tineri, doi băieți și trei fete cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani.

Întrucât tinerii nu au putut achita întreaga comandă, a izbucnit un conflict verbal, bărbatul intenționând să plece, moment în care tinerii i-au spart luneta mașinii, iar apoi au fugit de la fața locului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat și depistat, vineri, cei 5 minori, din municipiul Ploiești, bănuiți de comiterea faptei, care au fost duși la sediul unității de poliție pentru a fi audiați.

Astfel, părinții copiilor au fost sancționați contravențional conform Legii nr.61/1991 R, cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru fiecare minor.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.