Tragedie în biserică: acoperișul s-a prăbușit chiar în timpul slujbei, omorând mai multe persoane

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 02-10-2023 05:21

Cel puţin şapte persoane au murit şi alte zece au fost rănite duminică în Mexic, după ce acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul slujbei în oraşul Ciudad Madero din statul Tamaulipas, transmite luni AFP, citat de Agerpres.

"Au fost confirmate şapte persoane decedate, iar zece răniţi au fost salvaţi", a informat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al securităţii guvernului din statul Tamaulipas, care a mai indicat că sunt în desfăşurare căutări pentru a salva persoanele blocate.

Conform presei locale, cel puţin 20 de persoane au fost prinse sub dărâmăturile bisericii parohiale Santa Cruz.

Accidentul a avut loc în jurul orei locale 14:18 când, probabil din cauza unei defecţiuni structurale, partea superioară a bisericii s-a prăbuşit, au precizat autorităţile într-un comunicat.

Operațiuni de evacuare celor aflaţi încă sub dărâmături

"Trăim un moment foarte dificil (...) acoperişul unei biserici s-a prăbuşit în timpul celebrării euharistiei", a spus Jose Armando Alvarez, episcopul diecezei de Tampico, de care aparţine biserica, într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale.

"În prezent, sunt în curs de desfăşurare lucrările necesare pentru evacuarea celor aflaţi încă sub dărâmături", a adăugat acesta, fără a preciza numărul persoanelor afectate.

Imaginile difuzate de postul de televiziune Milenio arată zeci de persoane care încearcă să susţină o parte din structura prăbuşită cu stâlpi, în timp ce alţii îşi croiesc drum prin dărâmături în căutarea supravieţuitorilor.