Corvinul Hunedoara a pierdut acasă cu CS Mioveni

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 02-10-2023 18:06

Echipa Corvinul Hunedoara a pierdut luni, pe teren propriu, scor 0-2, în faţa formaţiei CS Mioveni, în etapa a 8-a din Liga 2, informează News.ro.

În ultimul meci al rundei cu numărul 8 din Liga 2, Corvinul a avut o bară în minutul 43, prin Marius Lupu, dar cei care au marcat au fost oaspeţii. Mioveni a înscris prin Alexandru Dandea, în minutul 55, iar Cărăruş a făcut 2-0 în minutul 90+4 şi galben-verzii s-au impus cu 2-0.

Cu 14 puncte, hunedorenii ocupă locul 4 în campionat. CS Mioveni are 13 puncte şi se află pe locul 6.