Spania: Rata șomajului a înregistrat o creștere neașteptată în luna septembrie

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 03-10-2023 15:59

Numărul şomerilor în Spania a crescut neaşteptat în septembrie, din cauza activităţii slabe din sectorul serviciilor, arată datele publicate marţi de Ministerul Muncii, transmit DPA şi Reuters.

Numărul şomerilor înregistraţi a urcat cu 19.768, sau 0,73% faţă de luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau la un declin de 12.200 persoane. În septembrie, numărul şomerilor înregistraţi a totalizat 2,72 milioane, conform Agerpres.

Comparativ cu septembrie 2022, numărul şomerilor a scăzut cu 219.451.

Numărul şomerilor înregistraţi a scăzut în toate sectoarele economiei, exceptând serviciile, unde numărul cererilor de şomaj a urcat cu 18.820. Numărul şomerilor a scăzut în industrie (184), construcţii (3.718) şi agricultură (2.100).

În rândul tinerilor spanioli, rata şomajului a crescut uşor, dar numărul şomerilor - 205.000 - este la cel mai scăzut din ultimii 15 ani.

Conform datelor ajustate sezonier, numărul oficial al persoanelor angajate a ajuns la 20,74 milioane, iar numărul locurilor de muncă nou create a crescut cu 12.921, în septembrie, a anunţat separat Ministerul Securităţii Sociale.