Sfântul Sava, spitalul din care pacienților le pare rău că se externează

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 04-10-2023 10:11

Florica Dobrescu, fostă asistentă medicală, pensionară, spune ceea ce nu părea că vom auzi vreodată în România: ”Îmi pare rău că trebuie să mă externez din acest spital!”.

Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, este un centru de excelență în recuperare medicală, funcțional din 2018, și care a reușit, în doar cinci ani, ”să pună pe picioare” peste 5000 de pacienți. Celor mai mulți dintre aceștia, nu li se mai dădeau speranțe că vor mai putea merge vreodată. Au suferit accidente rutiere sau de muncă, cu fracturi ale coloanei, accidente vascular-cerebrale (AVC), intervenții chirurgicale, în urma cărora deveniseră dependenți de sprijinul membrilor familiilor.

Doamna Dobrescu a fost internată mai multe luni pentru recuperare medicală în Spitalul Sfântul Sava, în umra unui accident casnic, și spune că a avut ”o impresie extraordinară” încă de la început: ”M-au întâmpinat la camera de gardă doctorul Viorel Botezatu împreună cu Alex, șeful kinetoterapeuților, care mi-au făcut o impresie extraordinară de la început: cum mi-au luat anamneza, cum m-au consultat. Niște oameni deosebiți. Apoi, au venit imediat doctorițele, pentru care am un deosebit respect. Doamna doctor Nistor, medicul șef al spitalului, este un om cu totul special.

Eu am fost asistentă medicală. Aici sunt oameni calzi. Acest edificiu își merită cu prisosință titulatura Sfântul Sava. Și eu mă rog în fiecare seară la Dumnezeu și la toți sfinții. Vă spun drept, îmi pare rău că va trebui să plec” – Florica Dobrescu, pacientă a Spitalului de Recuperare Medicală Sfântul Sava.

Spitalul Sfântul Sava înregistrează cele mai bune rezultate în recuperare medicală, datorită echipamentelor inovative, de ultimă generație, pe care le are în dotare, unele dintre ele fiind aduse în premieră în țara noastră, și priceperii experienței specialiștilor în fizioterapie și kinetoterapie.

Aici, pacienții internați efectuează mai multe terapii pe zi, în regim intensiv, astfel încât recuperarea lor să se facă în cel mai scurt timp posibil, în funcție de patologia fiecăruia.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/