Accident soldat cu un decedat, după ce un autoturism a fost proiectat în două TIR-uri

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 04-10-2023 11:03

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit în urma unui accident rutier care a avut loc, miercuri dimineaţa, în Timişoara, potrivit Agerpres.

Victima era inginer şi lucra în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timişoara.

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a informat că în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce o femeie de 31 de ani a condus un autoturism pe o stradă din municipiu, iar la o intersecţie din zona Pădurii Verzi, în apropierea IBCV Timişoara, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, care se deplasa în faţa sa şi era angajat într-un viraj.

În urma impactului, autoturismul condus de victimă a fost proiectat într-un TIR care se deplasa pe sensul opus de mers, ulterior fiind proiectat într-un alt TIR care se deplasa pe acelaşi sens de mers ca al bărbatului, respectiv Calea Lugojului - Pădurea Verde.