Klaus Iohannis, prima reacție după ce CCR a trântit legea care interzice cumulul pensiei cu salariul

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-10-2023 17:42
Actualizat: 05-10-2023 17:45

Preşedintele Klaus Ioahnnis a declarat, întrebat joi la Granada, ce opinie are despre decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia interzicerea cumulului pensiei cu salariul este neconstituţională, „haideţi că discutăm aceste chestiuni acasă, în România. Aici discutăm despre chestiuni mai europene”.

„Haideţi că discutăm aceste chestiuni acasă, în România. Aici discutăm despre chestiuni mai europene”, a precizat scurt preşedintele Iohannis, întrebat joi la Granada, despre decizia CCR privind neconstituţionalitatea legii de interzicere a cumului pensiei cu salariul.

Pe 29 iunie, la o zi după ce Parlamentul a adoptat acest proiect, şeful statului preciza că are o părere bună, în esenţă, despre această lege.

„În esenţă, părerea mea este una bună, că m-aţi întrebat care este părerea mea. Sunt două teme care, de ani de zile, se află pe agenda publică în România şi este foarte bine că la nivel de coaliţie s-a luat decizia să se abordeze ambele chestiuni - şi pensiile speciale, şi cumulul pensie cu salariu la stat. S-au făcut două legi, s-au votat în Parlament şi le aştept la promulgare. Mai mult nu cred că vă aşteptaţi să spun în acest moment, atâta timp cât Parlamentul a votat, există cele două proiecte. Aşteptăm să-şi continue parcursul şi le aştept pe masa mea”, a explicat atunci preşedintele Iohannis, întrebat despre subiectul respectiv, în marja participării la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Curtea Constituţională a decis, joi, cu unanimitate de voturi, că este neconstituţională legea cumulului pensie-salariu, în urma sesizării făcute de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţei, a anunţat preşedintele CCR Marian Enache. Acesta a explicat că „interdicţia cumului pensiei cu salariul contravine dreptului fundamental la muncă garantat de Constituţie”. ÎCCJ a sesizat, pe 29 iunie, Curtea Constituţională în legătură cu modificările legii privind pensiile de serviciu şi cu legea privind cumulul pensiei cu salariul. Ambele legi au trecut de Parlament, pe 28 iunie.