BREAKING NEWS: Premierul se implică în cazul de la Giurgiu unde un polițist agresa copiii dintr-un orfelinat - UPDATE

Autor: Alice Draghici
Publicat: 06-10-2023 13:33
Actualizat: 06-10-2023 17:43

Marcel Ciolacu trimte corpul de control să se ocupe de cazul de la Giurgiu, unde un polițist este filmat când agresează și amenință copiii afalți în sistemul de protecție specială.

UPDATE 6 octombrie, ora 17.40: Corpul de control al premierului nu va mai merge la Giurgiu pentru că fapta cu polițistul care a agresat copiii instituționalizați s-a petrecut în aprilie și nu zilele trecute, așa cum s-a crezut inițial. Agentul care a intervenit la caz este cercetat acum pentru purtare abuzivă.

Ministrul Familiei, Natalia Intotero, i-a trimis premierului o sesizare în acest caz, iar Ciolacu a dispus controale.

Sesizarea ministrului Familiei aici:

Un poliţist a fost filmat în timp ce bătea şi ameninţa nişte copii de la un orfelinat. El este acum cercetat disciplinar de şefi. Ceea ce se vede în imagini este o intervenţie a poliţiştilor din Giurgiu la un centru de tip familial care aparţine DGASPC. În acele imagini există copii sub 18 ani care au fost agresaţi şi cărora li s-a vorbit licențios de către poliţist.