Anunț de groază de la Marcel Ciolacu: 790 de pelerini români sunt în Israel

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 07-10-2023 13:51
Actualizat: 07-10-2023 13:52

Sunt 790 de pelerini români în acest moment în Israel, spune premierul Marcel Ciolacu. Alături de ministrul de Externe, acesta caută soluții să-i aducă acasă. „Împreună cu doamna ministru de Externe căutăm variantele ca să-i aducem cât mai repede acasă. După cum bine știți, în acest moment sunt închise toate aeroporturile din Israel”, a spus, sâmbătă, Ciolacu, întrebat dacă vreun român din Israel a cerut ajutorul autorităților române.

Deocamdată, spune premierul, s-a dat o avertizare de stare de război: „vom vedea evoluează lucrurile”. Prim-ministrul a precizat că nu este niciun român rănit sau în zona directă de conflict.

Mai devreme, Ciolacu a cerut și ca atacurile Hamas să înceteze.