Peste 200.000 de persoane au tranzitat frontiera României, sâmbătă; peste 10.000 de ucraineni

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 08-10-2023 10:36

Aproximativ 223.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 58.100 de mijloace de transport au trecut, sâmbătă, prin punctele de frontieră, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

Pe sensul de intrare în România au fost 104.620 de persoane, dintre care 10.853 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict) până la data de 7.10.2023, au intrat în România 6.301.870 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" -, poliţiştii de frontieră au constatat 96 de fapte ilegale (44 infracţiuni şi 52 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 17.000 lei şi au fost confiscate bunuri de peste 120.000 lei, precizează IGPF.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 33 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line, care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.