Probleme mari pentru Ciprian Marica! Fostul atacant al echipei naţionale a rămas fără permis

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 08-10-2023 15:08
Actualizat: 08-10-2023 14:51

Fostul atacant al echipei naţionale de fotbal a României, Ciprian Marica, a fost amendat cu 1.450 de lei şi a rămas fără permis de conducere pentru 30 de zile. Marica a fost prins de poliţiştii rutieri din Bucureşti că nu a respectat culoarea roşie a semaforului, în Sectorul 1 din Bucureşti, şi nu avea actele la el.

Poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în Sectorul 1 au oprit, duminică, un conducător auto în vârstă de 38 de ani, care nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric şi nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.
În acest context, el a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.450 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, a arătat Brigada Rutieră.
Potrivit unor surse din Poliţie, este vorba despre Ciprian Marica, fost atacant al echipei naţionale de fotbal a României.