A fost produs un vaccin pentru tratarea alergiei la părul de pisică

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 10-10-2023 09:26

Compania farmaceutică franco-canadiană Angany testează un vaccin pentru tratarea alergiei la părul de pisică, a precizat aceasta într-un comunicat dat luni publicităţii, potrivit AFP.

Vaccinul-candidat, denumit ANG-101, are la bază dezvoltarea unei ''bioparticule care imită forma şi mărimea unui virus şi a cărei suprafaţă este acoperită de mii de copii ale alergenului principal al pisicii, proteina Fel d1'', a explicat compania.

Primii pacienţi care vor participa la studiul clinic au fost recrutaţi la spitalul Royal Brompton din Londra.

Testat în prealabil pe animale, acest tratament a declanşat ''o producţie de anticorpi foarte puternică, capabilă să blocheze reacţia alergică'', a precizat pentru AFP cofondatorul Angany, Loic Faye.

Tratamentul actual împotriva alergiilor constă în injectarea unor doze în creştere din extrase de alergeni: este vorba despre desensibilizare, un proces lung şi nu întotdeauna eficient. Antihistaminicele sunt utilizate de asemenea pentru ameliorarea simptomelor asociate alergiilor.

''ANG-101 este primul dintr-un portofoliu de vaccinuri în dezvoltare care vizează alergiile majore de care suferă oamenii şi animalele de companie'', a subliniat la rândul său Louis-Philippe Vézina, preşedinte-director general al Angan, într-un comunicat.

Tehnologia a fost dezvoltată în Franţa, la Val-de-Reuil (nord-vest) de start-ul-ul francez Angany Genetics, creat în 2010 şi devenit Angany după ce a fost preluat de canadieni în 2017, conform Agerpres.