Ea este avocata din Vaslui care a acroșat un om cu maşina și s-a întors după oglindă, nu să ajute victima

Autor: Radu Pop
Publicat: 11-10-2023 10:37
Actualizat: 11-10-2023 10:17

Avocata Mihaela Scafaru ar fi putut scăpa de închisoare dacă nu ar fi părăsit locul unui accident pe care l-a provocat și dacă nu ar fi ajutat un deținut să introducă bunuri și obiecte interzise în penitenciar, conform ziaruldeiași.ro.

Curtea de Apel Iași a condamnat-o pe avocata din Vaslui la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare și decizia instanței nu este definitivă.

Mihaela Scafaru a intrat pentru prima dată în colimatorul Poliției în 2015, când un deţinut, Florin Rotariu, i-a promis 1.000 de euro unui agent din penitenciarul Iaşi pentru ca acesta să permită introducerea ilicită în unitatea de detenție a patru telefoane Nokia C5 şi a unei cantităţi de whisky.

Avocata a procurat de la mama sa 1.000 de euro şi a cumpărat patru telefoane mobile şi un încărcător Samsung care au fost ascunse într-o pâine, patru telefoane Nokia C5 care au fost ascunse într-un borcan şi 1,5 litri de whisky, disimulat într-o sticlă de plastic.

Agentul din penitenciar a anunțat procurorii anticorupție, iar Scafaru şi deţinutul au fost trimişi în judecată pentru dare de mită şi introducerea de obiecte și bunuri interzise în penitenciar. Scafaru a fost condamnată atunci la 2 ani şi 4 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării.

În august 2017, avocata a fost implicată într-un scandal petrecut în oraşul Negreşti din Vaslui. Scafaru a fost acuzată atunci că ar fi lovit o altă femeie. După câteva luni, în ianuarie 2018, ea a acroşat cu oglinda autoturismului pe care îl conducea, un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, care mergea pe mijlocul drumului. Scafaru nu a oprit mașina, dar s-a întors ulterior la locul accidentului. În urma impactului, oglinda maşinii se rupsese, iar ea s-a întors să o caute.

În plus, magistrații ieșeni au decis să-i suspende dreptul de a conduce pe o perioadă de 3 ani.