Erdogan anunță că Turcia va intensifica operațiunile sale în Siria și Irak

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 11-10-2023 15:20

Turcia va continua să-şi intensifice operaţiunile împotriva combatanţilor kurzi PKK în Siria şi Irak, a declarat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

''Deja ne-am intensificat operaţiunile aeriene şi vom continua, le vom arăta teroriştilor că îi putem distruge oriunde şi oricând'', a insistat şeful statului turc, care a lansat o campanie de bombardamente de la 1 octombrie, ca represalii pentru un atac comis la Ankara în care doi poliţişti au fost răniţi şi care a fost revendicat de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), potrivit Agerpres.

Erdogan a afirmat luni seara că Turcia a încheiat ''cu succes'' ''prima fază'' a campaniei sale de bombardamente şi a lăsat să se înţeleagă că Ankara va continua să ''desfăşoare operaţiuni'' în nordul Siriei şi în Irak.

Şeful statului turc a anunţat luni - şi a repetat marţi seara - că ''192 de ţinte'' au fost distruse şi ''162 de terorişti' au fost ucişi - membri ai PKK şi ai aliaţilor săi, Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), care luptă alături de americani împotriva jihadiştilor grupării Stat Islamic