Traficant de minori şi pornografie infantilă, reţinut

Autor: Mirea Andreea
Publicat: 12-10-2023 10:41

Traficant de minori şi pornografie infantilă, reţinut

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui bărbat acuzat de trafic de minori şi pornografie infantilă, prin metoda loverboym informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada iunie-august 2022, inculpatul, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se afla o fată în vârstă de 17 ani atât din cauza vârstei, dar şi a lipsei mijloacelor materiale de subzistenţă, a recrutat-o prin metoda loverboy, inducându-i falsa idee că se vor căsători, dar în realitate obligând-o la practicarea prostituţiei, iniţial pe raza judeţului Iaşi, iar ulterior în Belgia.

"Din cercetările efectuate a mai rezultat că, în primăvara anului 2022, inculpatul a determinat o persoană vătămată minoră (în vârstă de 16 ani la acel moment), să producă şi să îi transmită materiale video care o înfăţişau în ipostaze sexuale explicite, pe care le-a stocat în telefonul mobil personal şi le-a distribuit altor persoane. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile", menţionează sursa citată.

Conform documentului de presă, activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.