Situație tot mai dramatică în Fâșia Gaza: peste 423.000 de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 13-10-2023 05:42

Peste 423.000 de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele în Fâşia Gaza, aflată sub asediu şi bombardată de armata israeliană, potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), relatează AFP, citat de Agerpres.

Numărul persoanelor strămutate în acest teritoriu dens populat de 2,3 milioane de locuitori a crescut cu 84.444 de persoane, ajungând la 423.378, a indicat biroul ONU într-un comunicat publicat vineri.

Israelul bombardează Fâşia Gaza după atacul sângeros comis sâmbătă de Hamas pe teritoriul său. Bilanţul de partea israeliană a crescut la cel puţin 1.300 de morţi, potrivit informaţiilor difuzate joi de televiziunea de stat, notează Reuters. De partea palestiniană, ultimul bilanţ comunicat de autorităţile din Gaza este de circa 1.200 de morţi.