Se cam schimbă tonul față de Israel, de la cel mai înalt nivel: transformă Gaza într-o 'gaură a iadului'

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 13-10-2023 15:21

Israelul a ordonat evacuarea în 24 de ore a nordului Fâşiei Gaza, inclusiv a oraşului Gaza, unde locuiesc circa 1,1 milioane de persoane. Palestinienii ar putea fugi doar în sudul Fâşiei Gaza, în condiţiile în care Israelul a izolat complet teritoriul.

Acest ultimatum dat de Israel și potențialul măcel care ar urma la finalul celor 24 de ore a generat nemulțumire la nivel internațional, informează Al Jazeera.

Agenția ONU pentru refugiați palestinieni UNRWA a avertizat că Gaza devine rapid o "gaură a iadului" pe fondul intensificării violențelor, îndemnând la protejarea civililor din enclava blocată.

Comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, a calificat drept "îngrozitor" ordinul Israelului de evacuare a peste un milion de palestinieni din nordul Gaza în următoarele 24 de ore.

"Acest lucru nu va duce decât la niveluri de distrugere fără precedent și va împinge și mai mult oamenii din Gaza în abis.

Amploarea și viteza cu care se desfășoară criza umanitară este înfiorătoare. Gaza se transformă rapid într-o gaură a iadului și se află în pragul colapsului.", a spus Lazzarini.