Israelul relaxează regulile de import pentru a accelera intrarea mărfurilor necesare în timpul războiului

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 13-10-2023 16:27

Ministerul israelian al Economiei a declarat vineri că zeci de produse de import vor fi scutite de inspecţii şi alte aprobări pentru a facilita intrarea lor în Israel şi pentru a contribui la prevenirea penuriei în timpul războiului cu gruparea militantă palestiniană Hamas, relatează Reuters.

Astfel, importatorii vor fi scutiţi de prezentarea unui certificat de conformitate cu standardele, la care sunt obligaţi în mod obişnuit şi care permite de obicei ieşirea autorizată a unui transport de sub supraveghere vamală, potrivit news.ro.

Cu toate acestea, scutirea de aprobarea oficială nu înseamnă că importatorul nu are obligaţia de a respecta cerinţele standardului, ci doar îl scuteşte de obligaţia de a prezenta o hârtie de aprobare a standardului de import, a subliniat Ministerul Economiei.

Lista mărfurilor care vor beneficia de această scutire sunt cele care au o prioritate mare de import. Aceasta include îmbrăcăminte, echipament de protecţie civilă, apă potabilă de urgenţă, recipiente de depozitare, baterii reîncărcabile şi de rezervă, produse optice şi altele. Ministerul a declarat că ar putea adăuga mai multe articole dacă este necesar.