Liderul Hamas acuză Israelul de crime de război în Fâşia Gaza / Apel către ONU

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 14-10-2023 22:12

Liderul mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, a acuzat sâmbătă Israelul de comiterea unor ''crime de război'' în Fâşia Gaza, enclavă bombardată în ultimele zile de armata israeliană ca urmare a atacului terorist de amploare lansat în 7 octombrie de teroriştii Hamas contra sudului Israelului, informează AFP.

''Atrocităţile israeliene constituie crime de război şi încălcări flagrante ale dreptului internaţional'', a susţinut Haniyeh într-o scrisoare deschisă adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

El a denunţat ''asediul'' impus Fâşiei Gaza de Israel şi a cerut Naţiunilor Unite să ''facă presiuni'' asupra Israelului pentru a permite ''intrarea ajutorului umanitar şi a echipamentelor medicale''.

Atacul sângeros lansat în 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas asupra sudului Israelului s-a soldat cu moartea a peste 1.300 de israelieni, în cea mai mare parte civili, şi 3.200 de răniţi, în timp ce 120 de civili au fost luaţi ostatici şi duşi în Fâşia Gaza.

În rândul palestinienilor s-au înregistrat până acum 2.215 de decese.

Luni, Israelul a impus un ''asediu total'' asupra Fâşiei Gaza, privată de atunci de aprovizionarea cu apă, electricitate şi alimente, şi pregăteşte o operaţiune terestră contra teroriştilor Hamas, ordonând populaţiei civile palestiniene să se îndrepte către sudul enclavei.

Hamas a respins însă apelul la evacuare făcut de armata israeliană şi le-a solicitat civililor palestinieni să rămână în oraşul Gaza. Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a denunţat vineri ''calculul perfid'' al Hamas, ce utilizează populaţia din Gaza ca ''scut'' uman.