Nicușor Dan pune presiune pe PNL: La alegerile de anul viitor chestiunea este dacă se doreşte în Bucureşti Dreapta sau PSD

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 18-10-2023 02:32
Actualizat: 18-10-2023 08:03

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că la alegerile locale de anul viitor problema se pune dacă se doreşte la Primăria Bucureştiului "Dreapta sau PSD".

Prezent la Parlament, el a fost întrebat cum comentează posibilitatea să nu mai fie susţinut de PNL. "Noi acum suntem într-o perioadă în care toată lumea face se uită în sondaje, toată lumea tatonează, cred că răspunsul (referitor la candidaturi - n.r.) o să-l avem la începutul anului viitor. Chestiunea serioasă este dacă vrem în Bucureşti Dreapta sau PSD. În 2016 dreapta nu s-a înţeles, a câştigat PSD, în 2020 Dreapta s-a înţeles, a câştigat Dreapta. Asta e singura chestiune. Bineînţeles că ne uităm toţi la sondaje, discutăm şi aşa, dar asta e singura chestiune care contează", a declarat edilul Capitalei.

Primarul general al Capitalei a fost prezent la Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor, la dezbaterile generale la proiectul de Lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor.