Breaking: MAE al Palestinei cere intervenția urgentă a marilor puteri în Fâșia Gaza

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 18-10-2023 15:18
Actualizat: 18-10-2023 15:21

Ministerul palestinian de Externe a cerut comunităţii internaţionale şi în special Consiliului de Securitate al ONU să acţioneze pentru a condamna bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza şi locuitorilor acesteia şi a pune capăt ''carnagiului şi impunităţii'', potrivit unui comunicat de presă difuzat miercuri, după explozia survenită marţi seara la un spital din Gaza, soldată cu sute de morţi şi pe care a atribuit-o ''forţelor de ocupaţie israeliene'', scrie Agerpres.

''Masacrul cu sânge rece comis de forţele de ocupaţie israeliene împotriva a sute de civili palestinieni care se adăposteau în Spitalul Baptist (Spitalul Ahli Arabi) din oraşul Gaza va rămâne pentru totdeauna o pată pe conştiinţa umanităţii, care a fost martoră la ororile comise împotriva poporului palestinian fără a lua măsuri pentru a le opri'', potrivit comunicatului.

''Orice normă de drept internaţional este sfărâmată, în timp ce mii de oameni sunt masacraţi fără milă şi milioane de oameni sunt privaţi de umanitatea lor, supuşi la ucideri fără motiv, foamete şi transferuri forţate, fără să se întrevadă un sfârşit, în timp ce forţele de ocupaţie israeliene continuă să bombardeze Fâşia Gaza, cu mii de rachete şi bombe care ţintesc zonele civile din aer, de pe uscat şi de pe mare şi ameninţă că vor comite crime în masă'', atrage atenţia MAE palestinian, care dă asigurări că va întreprinde toate acţiunile posibile pentru a pune capăt acestei încălcări a legii şi pentru a-i trage la răspundere pe autori.

Armata israeliană susţine că explozia devastatoare de marţi seară de la spitalul Alhi Baptist Hospital din nordul Gaza a fost cauzată de o rachetă ratată a Jihadului Islamic palestinian.