Putin a mers cu valiza nucleară în China. Imagini rare după întâlnirea cu Xi Jinping (video)

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 18-10-2023 23:57

Imagini rare cu Vladimir Putin și servieta sa nucleară au fost difuzate, miercuri, de la vizita în China a liderului de la Kremlin, conform Reuters.

Putin este filmat după o întâlnire cu președintele chinez Xi Jinping la Beijing, în timp ce se îndreaptă către o altă întâlnire și este urmat de doi ofițeri ruși din marină, îmbrăcați în uniformă, fiecare purtând câte o servietă. Ei transportau valiza nucleară a președintelui rus, care poate fi folosită pentru a autoriza o lovitură atomică.

Cunoscută drept „Cheget” (numit după Muntele Cheget din Caucaz), servieta se află tot timpul la președintele rus, dar este foarte rar filmată.

„Există anumite valize fără de care nicio călătorie a lui Putin nu este completă”, au spus corespondenții de la Kremlin ai agenției de știri de stat RIA într-o postare pe Telegram sub filmare.

În esență, servieta este un instrument de comunicare securizat care leagă președintele de conducerea sa militară și de aici de forțele de rachete prin intermediul rețelei electronice de comandă și control extrem de secretă „Kazbek”.

Ministrul rus al apărării, în prezent Serghei Șoigu, are și el o servietă nucleară.

Într-o secțiune numită „comandă” există două butoane: un buton alb „lansare” și un buton roșu „anulează”. Servieta este activată de un flashcard special, potrivit Zvezda.

Una dintre servietele nucleare folosite de fostul președinte rus Boris Elțin este expusă în Muzeul Elțin din Ekaterinburg.