Cristian Lupeş va dirija un concert la Milano

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 19-10-2023 15:39

Directorul Filarmonicii de stat din Sibiu, Cristian Lupeş, va dirija un concert vineri, la Milano, în cadrul festivalului internaţional de muzică clasică "Rogoredo în Musica", aflat la cea de-a XVIII-a ediţie, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

Solistul serii va fi violonistul austriac Gernot Winischhofer, conform Agerpres.

Programul serii cuprinde două lucrări: W. A. Mozart -Concertul nr. 5 în La major K219 şi L. v Beethoven Simfonia a 6-a în Fă major op. 68.

Cristian Lupeş este dirijor, cu o carieră de 20 de ani. De-a lungul acestui timp, s-a aflat la pupitrul unor orchestre precum Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Lebanese Philharmonic Orchestră, Orchestra Sinfonica din Sanremo şi majoritatea orchestrelor din România.

Este cunoscut pentru promovarea muzicii moderne şi româneşti, precum şi pentru proiectele inedite şi novatoare. Din anul 2019 este managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.