Bărbat arestat preventiv după ce a fost prins că a înfiinţat o cultură de cannabis

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 20-10-2023 10:17

Un bărbat de 34 de ani din judeţul Timiş a fost arestat preventiv după ce, în urma unor percheziţii făcute de poliţişti şi un procuror de la DIICOT Timişoara, s-a constatat că înfiinţase o cultură de cannabis, potrivit news.ro.

Poliţia Română a anunţat, vineri, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. - S.T. Timişoara, au făcut, joi, o percheziţie, în localitatea Coşteiu din judeţul Timiş, la un bărbat de 34 de ani, bănuit de înfiinţarea unei culturi de cannabis.
”În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 5,7 kilograme cu inflorescenţe de cannabis, uscate, porţionate şi depozitate în recipiente din sticlă sau cutii, fiind pregătite pentru comercializare, 8 plante de canabis, totalizând 10 kilograme de masă verde de cannabis şi mai multe tulpini de plante culese anterior. O persoană a fost condusă la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Timişoara, pentru audieri”, a arătat sursa citată.
Bărbatul de 34 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de droguri de risc, ulterior magistraţii dispunând arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Activităţile au fost realizate cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
La acţiune au participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.