Război Israel-Hamas: O navă militară germană se îndreaptă spre Liban

Autor: George Traicu
Publicat: 20-10-2023 18:30

În plină criză în Orientul Mijlociu, o navă militară germană a plecat din portul german Wilhelmshaven de la Marea Nordului pentru a se ralia unei misiuni de patrulare a Naţiunilor Unite lângă coasta Libanului, informează dpa, potrivit Agerpres.


Nava, cu circa 120 de marinari la bord, a plecat din portul său vineri, după cum era programat, a anunţat un purtător de cuvânt al navei. Membri ai familiilor şi prieteni ai membrilor echipajului au venit pe chei să-şi ia rămas bun.

În lunile următoare, nava va ajuta la securizarea frontierelor maritime şi la combatarea traficului de arme de-a lungul coastei libaneze, ca parte a misiunii ONU de menţinere a păcii, UNIFIL.

Este prima dată când este implicată această navă de război, care este o navă F125 de tip fregată şi care a intrat în serviciu în 2019.

Această misiune a ONU de menţinere a păcii are de asemenea sarcina de a monitoriza frontiera dintre Israel şi Liban, unde au avut loc în repetate rânduri incidente violente între forţele israeliene şi gruparea militantă şiită Hezbollah susţinută de Iran.

Ciocnirile la frontieră, care au urmat atacurilor lansate pe 7 octombrie asupra Israelului de gruparea islamistă militantă Hamas, au alimentat îngrijorări în legătură cu o posibilă escaladare a conflictului în regiune.