Mesaje puternice din Hollywood: celebritățile îi cer lui Joe Biden să facă presiuni pentru încetarea conflictului Israel-Gaza

Autor: Daniel Mihai Dragomir
Publicat: 21-10-2023 07:31

Zeci de actori şi artişti de la Hollywood, printre care comediantul Jon Stewart şi actorul premiat cu Oscar, Joaquin Phoenix, i-au scris vineri preşedintelui american Joe Biden, îndemnându-l să facă presiuni pentru o încetare a focului în Israel şi Gaza, scrie Reuters, citat de news.ro.

"Îndemnăm administraţia dumneavoastră şi toţi liderii mondiali să onoreze toate vieţile din Ţara Sfântă şi să ceară şi să faciliteze o încetare a focului fără întârziere - încetarea bombardamentelor din Gaza şi eliberarea în siguranţă a ostaticilor", i-au scris celebrităţile lui Biden.

"Refuzăm să spunem generaţiilor viitoare povestea tăcerii noastre, că am stat deoparte şi nu am făcut nimic. După cum a declarat şeful ajutorului de urgenţă (ONU) Martin Griffiths pentru UN News, "Istoria ne priveşte"", au spus ele în scrisoare, citând comentariul lui Griffiths de luni.

Printre cei aproape 60 de semnatari se numără, printre alţii, Susan Sarandon, Kristen Stewart, Quinta Brunson, Ramy Youssef, Riz Ahmed şi Mahershala Ali.

"Trebuie să li se permită să ajungă la ei (locuitorii din Gaza) ajutorul umanitar", se arată în scrisoare.