Senatorul Alfred Laurențiu: România susține integrarea euroatlantică a Georgiei

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 23-10-2023 18:24

”M-am întors recent dintr-o vizită de lucru în Georgia, unde am făcut parte din delegația condusă de Titus Corlățean, în calitate de Președinte al Comisiei pentru Politica Externă din Senatul României., anunță senatorul Alfred Laurențiu, membru al Comisiei de Politică Externă a Senatului României.

”Programul vizitei noastre a inclus întrevederi cu înalți oficiali ai parlamentului și guvernului din Tbilisi, precum și cu reprezentanți din opoziție.

Am fost primiți cu prietenie la Tbilisi, deoarece România este una dintre țările din UE care susține ferm agenda europeană a Georgiei.

Această colaborare a fost evidentă și în vizitele oficiale la București ale președintelui Parlamentului georgian, Shalva Papuashvili, și a doamnei Maka Botchorishvili, președinta Comisiei pentru Integrare Europeană din Parlamentul Georgiei.

În timpul întâlnirilor noastre, am vorbit deschis despre angajamentul României pentru soluționarea pașnică a conflictelor nerezolvate din Abhazia și Tskhinvali/Osetia de Sud, respectând principiile dreptului internațional și suveranitatea și integritatea teritorială a statelor.

De asemenea, am încurajat Georgia să-și folosească poziția geografică strategică pentru a deveni un hub de conectivitate regională.

În plan bilateral, am discutat despre consolidarea dialogului interparlamentar și extinderea cooperării economice, cu accent pe proiecte care să sprijine dezvoltarea economică durabilă a Georgiei.

În egală măsură, am subliniat importanța conectivității la Marea Neagră în domenii precum energie, date și transport.

Oficialii georgieni au arătat deschidere și dorința de a consolida relațiile dintre cele două state și de a urma calea europeană deschisă de Ucraina și Republica Moldova.

Această vizită a scos în evidență sprijinul României pentru integrarea europeană a Georgiei și a subliniat importanța continuării reformelor și clarificării opțiunilor de politică externă pentru a profita de oportunitatea europeană.”, a scris senatorul pe pagina sa de facebook.