BREAKING - Hamas a mai eliberat 2 ostatici: Israelul ar fi refuzat să-i preia/ FOTO

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-10-2023 21:26
Actualizat: 23-10-2023 22:15

Brigăzile al-Qassam ale Hamas au mai eliberat doi prizonieri din Gaza, după negocierile purtate cu Egipt și Qatar, a declarat purtătorul de cuvânt Abu Obaida. Informațiile inițiale arătau că se negociază pentru eliberarea a 50 de ostatici, dar se pare că negocierile nu au avut un deznodământ fericit.

Cele două captive eliberate sunt Nurit Yitzhak și Yocheved Levschitz, se arată într-o declarație pe contul de Telegram al Brigăzii al-Qassam.

Acestea sunt aceleași două ostatice pe care gruparea Hamas a încercat să le elibereze încă de vineri, dar Israelul ar fi refuzat să le preia, au precizat cei de la Hamas.

"Am decis să îi eliberăm din motive umanitare și medicale".

Cele două ostatice au fost duse în zona trecerii Rafah, la granița cu Egiptul.