Reacție fulger a celor de la AUR, după ce un vicepreședinte a fost prins în flagrant luând mită

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 23-10-2023 21:55
Actualizat: 23-10-2023 21:59

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție l-au prins în flagrant pe Bogdan Crefelean, vicepreședintele AUR Ilfov și șeful de cabinet al deputatului AUR Geanina Șerban. Cei de la AUR au emis un comunicat de presă prin care anunță că Bogdan Crefelean va fi exclus din partid.

Citește și: ALERTĂ - Un vicepreședinte AUR a fost prins în flagrant când lua mită: procurorii DGA l-au săltat direct

„În baza informațiilor publice privind reținerea domnului Bogdan Crefelean de către DGA, reliefându-se o încălcare gravă a Statutului AUR, precum și a Codului de Etică și Integritate, s-a decis excluderea acestuia din AUR.

Poziția noastră rămâne neschimbată: considerăm că orice formă de corupție sau abuz de influență este inacceptabilă

Susținem cu fermitate statul de drept și transparența în politică. Dacă acuzațiile sunt dovedite, atunci trebuie să existe consecințe legale pentru cei implicați.

Corupția subminează integritatea instituțiilor noastre și este o problemă pe care o tratăm cu seriozitate. Este esențial să respectăm principiile de etică și să combatem orice formă de corupție în politică și administrație.”, arată comunicatul AUR.