Bandele paramilitare, atac de o violență fără precedent: au incendiat 36 de autobuze, camioane și un tren/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 24-10-2023 19:55

Guvernatorul statului Rio de Janeiro, Cláudio Castro, a promis să riposteze împotriva crimei organizate după ce gangsteri paramilitari au lansat un atac fără precedent asupra sistemului de transport public din Rio, incendiind zeci de vehicule în ceea ce politicianul a numit "acte teroriste". Bandiţii ar fi dat foc la cel puţin 36 de autobuze şi autocare, patru camioane şi un tren, aparent ca represalii la uciderea de către poliţie a unui şef paramilitar de rang înalt, relatează The Guardian, informează News.ro.

Acest episod dramatic de violenţă, chiar şi pentru un stat care are la activ zeci de ani de luptă cu criminalitatea care face mii de victime anul, a paralizat zone întregi din cel mai faimos oraş al Braziliei şi a forţat cel puţin 45 de şcoli să se închidă, afectând mii de elevi.

Presa locală a descris atacul interlopilor ca fiind unul dintre cele mai ample atacuri criminale din istoria oraşului Rio. Aceste acte de violenţă ar fi fost o răzbunare pentru uciderea unui şef paramilitar de rang înalt, Matheus da Silva Rezende, de către forţele speciale ale poliţiei. El era cunoscut ca "Lordul Războiului", a declarat guvernatorul de dreapta al statului, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de urgenţă luni seara, în timp ce forţele de securitate şi pompierii se străduiau să răspundă valului de atacuri din vestul metropolei braziliene.

Rio de Janeiro este sub asediu

Cotidianul O Globo a titrat: "Rio sub asediu", în timp ce Primăria i-a îndemnat pe cetăţeni să evite zonele afectate ca urmare a unui "eveniment de mare impact".

"Zona de vest este în flăcări", a scris pe Twitter Cecília Olliveira, specialist în securitate, fondatoarea unui grup de monitorizare a violenţei numit Fogo Cruzado.

Imagini distribuite pe reţelele de socializare au arătat zeci de pasageri încercând disperaţi să iasă dintr-un autobuz în timp ce infractorii se pregăteau să îi dea foc şi coloane groase de fum negru care se ridicau spre cer. Atacurile ar fi avut loc în cel puţin nouă zone diferite - Cosmos, Campo Grande, Inhoaíba, Guaratiba, Madureira, Paciência, Santa Cruz, Sepetiba şi Recreio dos Bandeirantes - unde locuiesc aproximativ un milion de persoane.