Doi inculpați, soț și soție, judecați pentru viol și agresiune asupra nepoatelor lor

Autor: Alecsandru Ionescu
Publicat: 25-10-2023 16:38

Doi inculpați, soți și soție, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București pentru viol, corupere de minori și agresiune sexuală. Victimele sunt două fete de 12 și 13 ani, nepoate ale celor doi.

Procurorii arată în rechizitoriu că, în 2022, cei doi inculpați, soț și soție, prin constrângere fizică și morală, pe fondul unui comportament violent fizic şi verbal constant şi în condiţiile consumului
de băuturi alcoolice, au întreţinut raporturi sexuale neconsimţite cu două fete, care aveau atunci 12 și 13 ani, nepoatele lor, dar şi în prezenţa acestora.

În cursul urmăririi penale, inculpaţii au fost cercetaţi în stare de arest preventiv.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un imobil, proprietatea inculpaţilor, până la concurența sumei de 60.000 lei, reprezentând suma cu care cele două persoane vătămate s-au constituit părţi civile.

Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător, precum şi menţinerea măsurii arestării preventive luată în cauză faţă de cei doi inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.