Republica Moldova continuă să se aprovizioneze cu energie electrică tot din Transnistria. În orele de vârf consumul va fi acoperit și de România

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 25-10-2023 19:33

Compania de stat a Republicii Moldova, Energocom, a prelungit contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), până la sfârșitul anului 2024. Potrivit reprezentanților companiei, costul energiei rămâne același ca și pe parcursul ultimelor luni – 66 dolari/MWh, conform deschide.md.

Conform graficului agreat de părți, în luna noiembrie MGRES va livra malului drept al râului Nistru circa 257 mii MWh, ce constituie peste 90% din necesar, exceptând centralele de termoficare din Chișinău și Bălți și cele din surse regenerabile. În orele de vârf, la necesitate, suplimentar vor fi contractate volume de energie electrică de la producători din Ucraina și România, precum și de pe bursa română OPCOM.

În lunile de iarnă, odată cu pornirea CET-urilor care produc și energie electrică, volumul de energie electrică achiziționat de la MGRES va scădea spre 230-250 mii MWh, ceea ce ca pondere va constitui aproximativ 65% din necesarul malului drept al râului Nistru.

Contractul cu MGRES permite consumatorilor din dreapta Nistrului să aibă tarife accesibile în comparație cu alte țări din regiune”, precizează Energocom.